Scurt istoric al colegiului

Începuturile Colegiului Naţional "Al.I.Cuza" de azi pot fi stabilite în 1889, când un grup de profesori înfiinţează un externat secundar de fete, directoare fiind Eliza C. Lupu. Ca orice început nu e lipsit de probleme, într-o epocă în care învăţământul, mai ales cel pentru fete, nu avea suficiente resurse. Este şi motivul pentru care profesorii predau gratuit timp de doi ani, iar scoala devine publică abia în 1901.

Primul război mondial aduce în Focşani şi o situaţie nouă şi dificilă: ocupaţia germană. Este momentul în care aceeaşi Eliza C.Lupu decide împreună cu un grup de profesori înfiinţarea unui liceu particular de fete, care în 1921 va fi recunoscut ca şcoală publică, dar abia în 1923 clasa I va fi trecută în bugetul statului, urmând ca în 1924 să treacă tot cursul inferior, iar în 1925 şi cel superior. In 1926 liceul de fete se va muta în localul propriu din Calea Cuza Vodă 43, pus la dispozitie de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Întrucât localul devine neîncăpător, în curtea şcolii se va construi începând cu 1930 un local nou, cu etaj, având pe atunci 10 săli de clasă şi două cancelarii. În anul şcolar 1941/1942 Liceul Teoretic de fete din Focşani a fost transformat din liceu de tip C ( cu 8 clase) în liceu tip D(cu 12 clase).

Numele de "Alexandru Ioan Cuza" va fi dat instituţiei în 1958, pe atunci Şcoala medie mixtă, pentru ca abia în 1965 să se impună denumirea de Liceul "Alexandru I. Cuza", iar din 1990 Liceul Teoretic "Al. I. Cuza", transformat în 1999-2000, ca o recunoaştere a valorii sale, în Colegiul Naţional "Al. I. Cuza".